Primul Descantec
Şi sunt eu duh sau avatar
Imaginea celor ce m-au creat
De ceva vreme demonii
Dansează printre amintiri
Şi sunt eu real sau închipuit
Alături de cei ce m-au iubit
Împart un destin de bibelou
Închis în vitrina zeilor
Şi zilnic mă arunc de pe câte un munte
Doar aşa pot săruta cerul pe frunte
Ş-apoi cad în mijlocul mării precum o stea
Acolo unde nimeni niciodată nu mă va afla
Şi sunt eu real sau închipuit
Un figurant pe o scenă de vis
Rătăcind printre actori
Caut ieşirea din decor
Sunt eu real