Lord

Killa Fonic

E timpul meu, tripul meu sau filmul meu
Dar ştiu că-i realitatea
Dezvoltă-un simţ de-al meu
Originalitate, fiecare-i unic în felul său
(uh) sunt un lord de cartier
Obişnuiam să fiu mai rău
Îl am pe Dumnezeu, căci e Tatăl meu
E pumnul meu mă ridică când mi-e greu
Originalul vine-n cartierul meu
Mă simt un zeu, când tu
Te întrebi cine mă cred, Ţi-am zis
Mă simt un zeu chiar dacă
Crezi că-i doar un vis
Ce-i ăla vis? Prea puţini
Ştiu, au capu-nchis
Au ochiul stins sau puţu' stins
Refuză să vadă adevărul scris
Stau după blocuri, nu mă ascund de focuri
Nu m-ascund de diavol poa' să vină la mine
Mă cac pe el cum mă cac pe gabori
Un nou sezon, vocea mea o
Să treacă de O-Zone
N-am piele de reptilă decât pe geacă
Să mă convertească, ei tot încearcă (uh)
Lord de cartier, cu banii cash nu-n portofel
Clasificat, revoluţionar, nebun de fel
Nu-mi pasă de ei nu-s deschis la chestii
Sunt animal
Stau cu brigada pe stradă frate când
Ne văd gaborii suntem canibali
Fără frică de zdup ca să vânezi lupi
Ai nevoie de lupi
Un lord nu înseamnă doar mătase, tacâm de lux

Curiosidades sobre la música Lord del Killa Fonic

¿Cuándo fue lanzada la canción “Lord” por Killa Fonic?
La canción Lord fue lanzada en 2013, en el álbum “Lord de cartier”.

Músicas más populares de Killa Fonic

Otros artistas de