Mă uit

Deliric, DOC

Încă rimez, după-o decadă
Mulți privesc, nu pot să creadă
Clipesc des, nu pot să vadă
Ce inventez - Zi-mi Henri Coandă
Când după-un gest, sunt sus în cer
M-am dus în cerc, răpus de ger
Ce raze de soare, să pun în fraze culoare
Sătul să sper
Destul timp, de când zbiera la destin
Mersu-i fin, textu-i lin, deși ferm
Încet mă desprind, nu disper
Și discern între clipă și istorie
Bani în plic și glorie
Gram în pipă și folie, rap la stiva și scolie
Viața crește-n tempo, loveșt-n tehnici kempo
De-aia fața-mi zâmbește-n decor
Nu mă oprește nici Rambo
Foaia să umplu fără scrupul, la cuplu maxim
Duc dublu după p-Absinth
De mic, zoofil, mă pup cu lupu'
Să rup drastic
Unii frați, "De-o mai faci? De ce mai bagi?
Tu nu te lași, tot nu făcu cash
Tot nu te retragi
Hai, nu faci pași?" DOC nu e laș
Nu fuge, dă până curge sânge
Ce dacă plânge-n cuget?
Căci gustul nu-i dulce, îi rânced
Alții vin, mustul se duce-încet
Douăş nouă, ăsta suge crâncen, și-ncă duce
În '99, plantam tot Câmpu' Lung
Ca Muscel, cu arbuști, gen
Simt că-mi ajunge
Nu prea mai vreau și nu mai beau
Nisip se scurge, și timp nu mai am
Doar ca să stau

Mă uit la ceas, e târziu
Ceva nu mă lasă să mă las
Mă uit la ceas, tre' să scriu, e devreme
În orice caz
Mă uit în calendar, clar, negru pe alb
Mâine devine azi
Mă uit în oglindă, fire de păr alb
Cu ce-am rămas? Mă uit la ceas, e târziu
Ceva nu mă lasă să mă las
Mă uit la ceas, tre' să scriu, e devreme
În orice caz
Mă uit în calendar, clar, negru pe alb
Mâine devine azi
Mă uit în oglindă, fire de păr alb
Cu ce-am rămas?

N-am conturi în bancă, am doar file pline
Vine totu' din Parker
Fac totu' de parcă, nimeni n-o face bine
Totuși încearcă
Mulți se autoremarcă, drept de marcă
Cred de fapt că-i altfel
Eu scot flow din matcă, cioacă
Oagări vor s-o facă la fel
Da' eu am lecturat biblioteci întregi
Și am un ficat
Ce n-a picat după zeci de vinoteci
Deci, revino-ți, seci, dovleci
Concepi că-i simplu, cam care-i tripu'?
Zi-mi tu, plămâni în piept de zimbru
Creier, beat-u', ăsta-i hit-u'
Și vii tu, și contești
Că eu contez când demontez DEX-u'
Și montez textu', vezi tu, îmi motivez gestu'
Iubesc rap-u', de la-nceput
Când fără reguli, dădeam check-u'
Fără recul, trăgeam cecul, loveam rec-ul
Stingeam becul azi vreau cecul, recunosc, nu
Consider c-am fost prost
Ce-a fost a fost, da' ca și Costa
Am băgat mai mulți bani decât am scos
Viață de homofob, nu-i nimic
Roz, sunt homontop, dă-i în sloboz
Vezi tu, orice colos devine moloz
Când cade jos
E dureros, când rostu' nu-i mai atât de clar
Dar, gândesc, deci exist, ca Rennes Descartes
Cu CTC-u-n carele de decari scoatem rar
N-am crezut că-i vorba de cât de mulți pui
Învârt cui după cui, și mă uit, mă uit
Mă uit

Mă uit la ceas, e târziu
Ceva nu mă lasă să mă las
Mă uit la ceas, tre' să scriu, e devreme
În orice caz
Mă uit în calendar, clar, negru pe alb
Mâine devine azi
Mă uit în oglindă, fire de păr alb
Cu ce-am rămas? Mă uit la ceas, e târziu
Ceva nu mă lasă să mă las
Mă uit la ceas, tre' să scriu, e devreme
În orice caz
Mă uit în calendar, clar, negru pe alb
Mâine devine azi
Mă uit în oglindă, fire de păr alb
Cu ce-am rămas?

Curiosidades sobre la música Mă uit del DOC

¿Cuándo fue lanzada la canción “Mă uit” por DOC?
La canción Mă uit fue lanzada en 2010, en el álbum “Scăpat de sub control”.
¿Quién compuso la canción “Mă uit” de DOC?
La canción “Mă uit” de DOC fue compuesta por Deliric, DOC.

Músicas más populares de DOC

Otros artistas de Experimental rock