Amicia
[Intro]
Na, na, na, na
[Refren]
Șobolani în juru' meu, mă simt ca Amicia
Trec mereu peste toate, tot nu schimb poziția
Îi mănânc de vii, să mor, nu îmi schimb nutriția
Toți vor să mă vadă mort, semnează petiția
Vrei să fii a mea, trebuie să-ți pun condiția
Vor să mă oprească, tre' să termin propoziția
Când au viața nașpa, atunci îmi fac apariția
Am lanțuri la mână da' nu sunt luat cu poliția
[Strofa]
De ți-a fost mai bine, mie nu mi-a fost ușor
Nu trecea nicio zi fără să îmi fie dor
Am un frate cu mine, de parcă ar fi [?]
[?] altfel nu pot să am somn
Regrete [?]
E mereu prea beată, mă iubește cu tărie
Îmi fură inima, asta este tâlhărie
Închis în azil, o iubesc la nеbunie
Nu-s îndemânatic, am nevoiе de-o scăpare
Sunt pierdut în gânduri, mă găsesc în ale tale
Am câte-o fată pentru orice fel de stare
Nu am nicio rană, atunci, de ce oare doare?
Așa deștept, doar că restu' merge prost
Te știam așa de bine, acum nu te mai cunosc
Depresia-i fericită când mă vede așa jos
Toată lumea mă știe, eu pe ei nu îi cunosc