Atenție

Alduts Sherdley, CST

[Intro]
Sunt sigură că azi e o zi mai bună, trebuie
Azi, azi, măcar puțin
Universule, te rog eu, uite-te puțin încoace

[Strofa 1]
Yo, mă trezesc în rutină
Stai puțin să verific, am mesaj de la tine? Nah
N-am nevoie de nimeni, dar cred că după un timp
Merităm cuprinși cu toții la final de zi (Facts)
M-am acrit, sincer
BRUJA zice că-s weak, stupid, așa am ajuns să fim? Mhm
Nu mă deranjează singurătatea, 's celibatară (Yeah)
Ce doare de fapt e să fii absent lângă oameni

[Punte]
Doamne, ferește-mă de nonșalanță
Oare, azi e o zi mai norocoasă? (Oare?)
Universule, aruncă și un ochi spre mine
Când ai timp tu în plus, te rog, atinge-mă

[Refren]
Sincer, niciodată nu ai timp
Eu doar te visez prezent, da' mă acresc
Din ce îmi arăți
Nu am de ce să am pretenții s-aștept atenție

[Strofa 2]
Ah, ce frumos e ceru-n seara asta
Arunc cu dorințe până se topește toată ceara
Uhm, oh? Asta e o stea căzătoare?
Pică-mi pe pernă la noapte să mă trezesc amorezată
Îmbrățișată toată, pupată din cap până-n talpă
Apreciată îmbrăcată, dar și când sunt goală
O seară vreau să mă simt și eu mai specială
Știi că-mi trece repede și mă întorc la treabă
Am nevoie de-un motor să pompeze tupeul
Vine și din interior, dar vreau să-mi etalez talentul în ochii cuiva
Dacă ești drăguț, dă-mi puțin ghinion
Să găsesc cine să-mi frece nervii când mi-e monoton

[Punte]
Doamne, ferește-mă de nonșalanță
Oare, azi e o zi mai norocoasă? (Oare?)
Universule, aruncă și un ochi spre mine
Când ai timp tu în plus, te rog, atinge-mă

[Refren]
Sincer, niciodată nu ai timp
Eu doar te visez prezent, da' mă acresc
Din ce îmi arăți
Nu am de ce să am pretenții s-aștept atenție

Curiosidades sobre la música Atenție del Alduts Sherdley

¿Cuándo fue lanzada la canción “Atenție” por Alduts Sherdley?
La canción Atenție fue lanzada en 2024, en el álbum “INTIM”.
¿Quién compuso la canción “Atenție” de Alduts Sherdley?
La canción “Atenție” de Alduts Sherdley fue compuesta por Alduts Sherdley, CST.

Músicas más populares de Alduts Sherdley

Otros artistas de Neo soul